A te naşte şi a muri

Există multe felui de a te naşte, dar şi mai multe feluri de a muri.

Poţi să te naşti la termen şi să nu ai nici pe dracu’. Obstetriciana îţi dă notă mare, vin rudele, prietenii şi colegii mamei tale la maternitate şi o felicită (şi pe mamă, şi pe maternitate), după aceea şi acasă, îl felicită şi pe tată că a avut gene bune şi a ştiut să dea cu trompa la timpul potrivit (adică când a ştiut nevasta că el trebuie să ştie). Creşti cu jucării cu toptanul, te duci la o şcoală privată, faci şi pian şi franceză cu profesori particulari, apoi ajungi la colegiu, tragi tare că te împing şi ai tăi de la spate, dacă nu, te ameninţă că te trimit la Oxford (de fapt, te trimiteau ei mai demult dacă nu intervenea bunica cu gură mare), spre sfârşitul colegiului te coţăi cu vreo colegă mieroasă, apoi facultatea la Oxford (de data asta nu ai mai scăpat, bunica a murit între timp) şi după masterat te întorci as în finanţe şi te bagă la o firmă de avocaţii şi asociaţii ca stagiar, după care avansezi barosan, te numeşte şi prin minister; între timp, din cele patru firmele la care eşti asociat una dă faliment, două au contracte cât casa şi dau tunuri din contractele cu statul, iar una a ajuns atât de grasă încât o vinzi pe bani grei, din care juma’ îi bagi în una din firmele rămase şi cu restul îţi mai iei două maşini de lux şi un apartament în buricul Londrei şi o vilă lângă Avignon. Nevasta îţi face al doilea copil, cel mare începe deja colegiul la Boston (bunica lui e mama ta, care, dacă-ţi aminteşti, era să ţi-o facă la fel), divorţezi pentru că ai reîntâlnit-la Innsbruck o pe colega din colegiu şi care acum este corespondentă de presă la un ziar de finanţe din ţară şi la altul din New York, necasta rămâne cu vila din Braşov şi apartamentul din Primăverii. La Cannes faci apoplexie în pat cu secretara delegaţiei române, fugi în ţară şi mori la Urgenţe, în salonul privat de la etajul patru.

Sau te poţi naşte cu un cordon în jurul gâtului, să luneci pe vagin sau să te scoată prin crestătura uterului, cu trei testicole sau cu buza descpicată, la maternitatea din orăşel sau acasă înainte de sosirea ambulanţei.

Cât priveşte muritul, masa e bogată. De infarct, în pat acasă, pe trotuar, la birou după şedinţă (“meeting”-ul despre restructurare), ]njunghiat de un hoţ în faţa blocului, călcat de tramvai cu plasa de roşii şi castraveţi, împuşcat într-o sală de cinema din America, înecat, spânzurat, lovit cu bâta în cap, cu rinichii blocaţi de septicemie sau puroiul care îţi sfredeleşte osul dinspre mastoid spre creier, câzut cu avionul sau în explozia rachetei la rampa de lansare.

Sfârşitul Lumii din România

Poate că de data asta ţine.

Scap şi eu de rata la bancă şi nu mai trebuie să am grija căutării unei case. Nu mai dau nici contribuţia la pensie. Mai le iese ceva şi ălora care susţin Sfârşitul, că aşa e omeneşte şi normal.

Sfârşitul Lumii e limitat la America, Neapole şi România.

De România chiar îmi pare rău: vine sfârşitul lumii tocmai acum, când a doua oară anul acesta am ieşit din recesiune, şi asta înaintea Vestului care nu-şi dă seama că criza s-a dus ca buba rea la blestemul babei din sat.

Gadafi şi Ceauşescu

Ţările păstorite de amândoi sunt socialiste. Libia a apucat însă să treacă de faza mutilateral dezvoltată.

Petrolul, arabii şi ardelenii. Noi am avut, ei mai au. Petrol. Arabi – ei mai au. Ardeleni – şi noi mai avem. Tot mai puţini. În schimb, Occidentul are tot mai mulţi.

1142 victime, atât în România Socialistă, cât şi în Jamahiria Arabă Socialistă. În prima – în decembrie 1989. În a doua – în 28 februarie 2011 la ora 15 şi 31 minute.

Fundamentaliştii.

Ai noştri au votat masiv în 1990 şi acum sunt nostalgici: vor Jamahiria Română Socialistă înapoi.

Ai lor vor trece la acţiune imediat ce Gadafi dă mâna cu Ceauşescu.

Porcii e un alt punct foarte comun. Ei, nici măcar halal. Noi suntem nostalgici după adidaşii de porc din măcelării, într-un hal fără de halal.

Malta. Libia e foarte aproape. România foarte departe. Dar asta nu i-a folosit.

Amândoi conducători sunt militari. Unul (de fapt a fost) general (secretar), celălalt e colonel. Apropos, după cât de eficient mânuieşte armamentul din dotare în admiraţia lumii întregi, Gadafi ar fi trebuit sî fie demult mareşal. Vezi, acesta este unul din dezavantajele de a fi commandant supreme: nu ai pe nimeni deasupra ta care să te ridice în grad prin ordin de zi.

Creştinismul. Amândoi sunt anti-.

Benghazi. Gadafi speră să ducă la capăt ceea ce Ceauşescu a ratat cu Timişoara.

Ştiinţa. Cel puţin, ai lui Gadafi ştiu cine a tras. Chiar şi în noi, după doăjdoi.

Buna dimineaţa!

Vai, blogule dragă, ce mai faci, că te-am uitat! Am lăsat să şuiere vântul prin trafic. Of, ia să-l îmbunez cu o poezie:

Blogu', bloguşoru' meu
Ce mi te-a dat Dumniedzău.
Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt prost, tu fă-mă tare,
Să am multă căutare
Şi la munte şi la mare.

Amin!

Testamentul incasului

"Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii."
Oare de ce Majestăţii-Sale Carol I nu-i ajungea să fie sănătos, dar voia să fie şi voinic? O fi vrând să zică "sportiv", "muşchiulos"...Să-l întrebăm pe Sergiu Nicolaescu, el trebuie să ştie cum e să fii voinic, sănătos, regizor, în-rolurile-principale, casting, cattering, calul-lui-Mihai-Viteazu', etc.

“Întreprinderea” aterizează pe Klingoplanet

Echipajul iese la plimbare pe puntea principală:

Dama de pică

"Engage!"

Oo

Linsul sexual - treacă de la mine......dar ce ne facem cu cunilinsul anal?_

De ce a renunţat reverendul Jones să ardă Coranul?

Pentru că a fost fermecat de răspunsul postului de radio local „Florida musulmană” la întrebarea-capcană (şi anonimă, bineînţeles”): “Creştinismul este o religie foarte liberală; de exemplu, se practică felaţia şi pedofilia în acelaşi timp, cu aceleaşi personaje, în ambianţa plăcută a confesorului. Cum vede Muslimul suptul şi linsul ca manifestări ale drepturilor romului? Vă mulţumesc în numele tuturor celor care ne ascultă şi probabil le curg balele în aşteptarea răspunsului!”

Răspunsul a venit prompt, dar datorită unor paraziţi atmosferici nu s-a auzit bine la început, aşa că aplecându-se spre butoanele radioului în încercarea de regla lungimea de undă, şeriful a intrat cu maşina în mlaştină şi până seara, când a venit nevasta să-l caute cu sucitorul, a trebuit să lase sirena să se învârtească ca să ţină crocodilii la distanţă.

“În numele lui Allah, cel binevoitor şi milostiv, căruia îi datorăm laude şi mulţumiri, pace şi binecuvântare profetului său!

Dragă ascultător şi reverend Jones, îţi mulţumim foarte mult pentru preocupările tale obsesive cu privire la Islam, singura religie legitimă, şi la învăţăturile lui Allah, chiar dacă este vorba de viaţa sexuală petrecută cu soţia - având în vedere natura întrebării, bănuim că este vorba de cea a altuia.

În primul rând trebuie să menţionăm că orice act având ca scop provocarea plăcerii soţiei, indiferent a cui este aceasta, este permis. Totuşi, două perversiuni trebuie evitate: penetrarea anusului şi coitul în timpul menstruaţiei. Astfel, pentru amatorii de senzaţii tari şi pentru a evita cele două păcate tocmai menţionate, bărbatul şi femeia pot recurge în disperare de cauză la cunilingus şi felaţie. Iată ce spun şi savanţii de renume în domeniul islamului.

Eminenţa sa eminentă Şeik Iusuf Al-Qaradaui:

"Am fost întrebat despre sexul oral pe când călătoream în America şi Europa. În ţările noastre noi nu prea obişnuim să punem şi să ne punem astfel de întrebări. În schimb, oamenii din Occident obişnuiesc chiar să facă sex dezbrăcaţi, nu ca noi care nu descoperim nicio parte a trupului şi, dacă trebuie şi nu se mai poate, ejaculăm în proprii chiloţi.

Asta înseamnă că occidentalii au nevoie de o excitare sexuală puternică. În schimb, în societatea noastră bărbaţii nu văd nimic din trupul unei femei musulmane care să-i excite, fanteziile lor erotice limitându-se la privirea pe furiş a hijabului şi niqabului, urmate de ejaculare precoce, slăvit fie numele lui Allah! Cu privire la asta, Profetul lui Allah, pacea şi binecuvântarea fie cu el, ar fi spus: "Protejează-ţi părţile intime de privirea celorlaţi, cu excepţia soţiei sau sclavei tale”. Deci, despre ce vorbeam?...”

De asemenea, juriştii musulmani sunt de părere că este legal ca bărbatul să-i facă cunilingus soţiei (soţiilor, dacă este vorba de un mormon dretpcredincios) (sale - de preferinţă), sau ca soţia sau soţiile să-i sugă felaţia soţului. Iar dacă acest lucru duce la eliberarea de material seminal, atunci este Makruh (condamnabil), deşi nu există nici prevederi clare care să interzică acest lucru, deci, dacă vă vine, din nou - daţi-i drumul pe unde apucaţi, numai să nu păcătuiţi

Aceste acte nu sunt murdare ca anusul, dar prin tradiţie sunt considerate dezgustătoare. Încă odată, nu există niciun text în acest sens, aşa că ce nu e interzis, e permis, mai ales dacă soţia este de acord cu el sau în acest fel atinge orgasmul, Allah fie preamărit!

În acest context, oamenii de ştiinţă (de astă-dată nu cei britanici) susţin că bărbatului îi este permis să se bucure de soţia sa prin orice mijloace cu excepţia sexului anal, care rămâne strict interzis.

Dr. Ali Jumah, profesor de jurisprudenţă islamică la Universitatea Al-Azhar, adaugă că soţiei îi este permis să i-o sugă soţului, Allah fie binecuvântat pentru asta!, şi să-i sărute organelor sexuale, atâta timp cât reuşeşte să-l ţină la distanţă de Haram (nelegiuire). În acelaşi timp, fiecare bun musulman trebuie să nu uite că actul sexual este doar o poftă şi plăcere care trebuie satisfăcute în mod legal şi nu trebuie perceput ca ceva absolut necesar, ca pildă alimentele şi băuturile, cum se întâmplă în ideologia pervertită a Occidentului.

Colegul său la aceeaşi universitate, Dr. Sabri Abdul Raouf, profesor de jurisprudenţă islamică comparată, spune că unui cuplu căsătorit îi este permis să se bucure de cele două (suptul şi linsul), atâta timp cât acestea nu contravin învăţăturilor Islamului şi nu încalcă normele publice. El sprijină punctul de vedere al colegului său, potrivit căruia sexul oral sau sărutul părţilor intime ale soţului/soţiei este dezgustător în viziunea unui bun musulman, dar dacă scopul este doar a săruta (fără intromisiunea limbii sau a penisului) atunci nu este vorba de un păcat, ştiindu-se că astfel mijloacele sunt scuzate; totuşi, oamenii cu o înaltă ţinută morală trebuie să se ţină departe de aceste practici, pentru a se deosebi de necredincioşi.

În concluzie, sexul oral nu este interzis, dar nu este nici alegerea normală pentru musulmani şi muslimahe. Deci, deşi nu este Haram, sexul oral rămâne ceva absolut dezgustător, neconform cu bunul gust şi decenţa proprii unei personalităţi musulmane (dar în acelaşi timp atât de plăcut, dragi ascultători şi dragă reverendule Jones!...).

Cât priveşte întrebarea de săptămâna trecută “Oral sex with one’s wife: is ghus obligatory?”, care trebuie să fi venit tot de la dumneavoastră, vă informăm cu regret că URL nu poate fi găsit pe acest server, iertat fie de Allah cel mare şi milostiv!”

Cum să-ţi tragi o secretară blondă

Ştiu, unii vor crede că am greşit titlul, care ar fi trebuit să fie ceva de genul: cum să i-o tragi secretarei blonde.
Pe scurt, este vorba despre un patron care şi-a angajat o secretară după placul inimii: adică să aibă de toate (corp, faţă, vârstă), dar şi un pic de minte şi vreo două boabe de engleză, ca să nu bată la ochi - cel puţin nu din prima - faţă de ceilalţi angajaţi, partenerii de afaceri şi, bineînţeles şi mai ales, faţă de soţie.
Următoarea fază a fost când să prindă momentul şi unde să-l prindă pe acesta, pentru a executa tragerea. Ceea ce s-a aranjat relativ uşor cu un "team building" organizat la Rucăr. Prima zi a fost de tatonare, a doua zi dragostea a trăznit fulgerător şi actul s-a consumat ;la un pahar de vorbă în camera patronului. Cu declaraţiile romantice de rigoare, pe care amândoi le declamau dar în care bineînţeles că niciunul nu credea.
Romanţa a continuat la Bucureşti, în garsoniera secretarei (numită între timp asistentă principală la micul departament de business & marketing - ce-o mai fi şi asta? - orişicât, suficient pentru ca bagheta magică să transforme garsoniera în apartament cu două camere.
Pe scurt, gluma s-a îngroşat, omul nostru, în ciuda vârstei fatale pentru amor, de 50 ani şi, nu avea de gând să înceapă o viaţă de la capăt. Însă nici domnişoara nu era gata să accepte un picior în partea dorsală, deşi dacă ar fi fost să fie aşa nu ar fi plecat de lângă iubit cu această parte dezgolită, cum am mai menţionat.
Acum eroul nostru nu mai trage nicio secretară, ci îşi trage cu pumnii în boaşele-i pofticioase. Este castrat psihic, poate să vadă şi zece dame din Play-Boy chemându-l între cracii goi, să înghită şi un bax de Viagra...Capac la toate, nevastă-sa aflase despre tărăşenie, culmea, când amorul era deja răcit ca bărbatul la şase minute de la ejaculare. Nici nu vreau să aflu ce s-a mai întâmplat, uite - îmi acopăr amândoi ochii de parcă m-aş feri de Bau-Bau!

Cum m-am destrăbălat la Amsterdam

Dacă eşti destul de tâmpit, intri în buticurile de pe Prins Hendrikkade.
În apropriere e Gara Centrală, iar vizavi de ea este Cartierul Roşu.
Fiind zi, mi-a fost ruşine să caut vreo cafenea, aşa că am intrat în buticul unor indieni.
Mi-au căzut ochii pe punga cu bomboane verzi din fotografie. “Bomboanele astea sunt refreshing, te umplu de energie.” mi-a ciripit ajutorul patronului, care veghea nu caclineţii să nu fure ci, cum mi-am dat seama prea târziu, ca să fure de la clienţi.
L-am întrebat dacă nu este făcătură. “Nu, nici vorbă!”.
Văzând că sunt interesat de “domeniu”, m-am condus la casierie, arătându-mi în vitrina din spatele pultului obiectul conic din a doua fotografie. „Salvia Divinorum”, scrie cu evlavie pe etichetă. “Asta este mai tare decât „iarba”, te face să te simţi bine şi să ai halucinaţii frumoase.
Dar nu o fuma decât acasă.”.
După ce am (fost) tapat (de) 20 Euro în prăvălia şmecherilor, am intrat în faimosul Red Light District.
Am trecut ca vântul, să nu mă înjure fetele dacă nu le răspund la chemările prin vitrină. Lumina roşie din interior nu reuşea să estompeze impresia că fetele sunt carne de vânzare, pereţii vitrinelor strâmte fiind acoperiţi cu faianţă albă, ca la abator. Preţurile variază între 50 şi 300 de Euro, după cum te mulţumeşti cu “o suptă scurtă” sau vrei să mai şi sforăi lângă aleasa pulii tale.
După aceea, am ajuns la Oude Kerke; tot drumul săltând printre dârele de pişat puternic mirositor de pe trotuar.
Cică este cartierul cel mai sigur din Amsterdam, foind de body-guards şi poliţişti, care îţi aruncă aparatul foto în primul canal dacă îndrăzneşti să faci vreo poză la gagice.
Dară poza asta cine o fi reuşit să o facă?
Poate chiar unul din bodygarzi, pentru ceva mălai în plus.

Da' ce-mi bat capul?! Poate la ora asta artistul e mort şi îngraşă peştii din canale.
Seara nu mai eram la Amsterdam, ci acasă.
Pe tren am dormit tot timpul, după ce am supt 4 bomboane din “cocaină” de la olandoindieni, cu un gust dulceag-amărui îndoielnic, visându-l pe Papillon fugind prin pădurea tropicală zile în şir, mestecând numai frunze de coca.
Pe la unu noaptea am aprins o ţigară din Salvia, după ce m-am asigurat că stau bine în scaun, fără pericol de a cădea de ameţeală, departe de balustrada balconului, ca să nu fiu ispitit să sar după năluci.
Momentul de ameţeală a fost scurt, adică doar cât să-mi dau seama că am fost înşelat şi cu “iarba”: aveam de-a face cu tutun de pipă ordinar.

Avatar / Căcănar

Am amânat două săptămâni cumpărarea biletului, ca să-l văd cu tot dichisul: la ora la care îmi convenea, pe un loc bun, în relief. Nu m-am uitat în gura celor care comentau negativ filmul pe forumuri. Iată-mă şi pe mine în rândul lor...
Pe scurt, un film care nu merita efortul de mai sus. O acţiune de 2 lei (sau de 2 cenţi), cu reţetar tipic american şi happy-end la fel de tipic (mi s-a părut chiar că întrevăd intenţia de a turna un al doilea film dintr-o serie – da’ parcă Cameron ne-a şi ameninţat cu aşa ceva – “sequel” îi zice în americană, şi bine îi zice).
Pentru un film lansat cu aşa tam-tam şi în care s-a investit timp de peste 10 ani, nici chiar efectele speciale nu sunt extraordinare, iar tehnica 3D pare să fie la nivelul celei din anii ’70, când am văzut primul film în relief realizat în Uniunea Sovietică.
Pieile albastre din film par de fapt avataruri ale unor piei roşii care luptă pentru terenurile de vânătoare, la care se mai adaugă şi niţică inspiraţie din Dinotopia în ceea ce priveşte dresarea zburătoarelor-taxi proprietate particulară.
Bineînteles că succesul de box-office se datorează reclamei imense, cu discursuri, trailere bombastice, coci-cole, altfel provocarea adresată de Cameron scepticilor înainte de lansarea filmului s-ar fi adeverit.
Oare o ajuta Cameron tribul Dongria Knodh să-şi salveze muntele de exploatatorii în căutare de bauxită? E adevărat că indienii ăştia nu sunt indieni-piei-roşii, dar poate că nici problema nu e greu de rezolvat: dacă oferă la schimb exploatarea Pandorei, reuşeşte să convingă Vendeta Resources Ltd. să nu bage săpăliga în muntele sfânt Niyamgiri şi a lui pădure vrăjită. Sau poate îi va fi teamă că oferă un precedent pentru cazul Roşia Montană, exploatat de Gabriel Resources Ltd. (bă, acum chiar pe toţi îi cheamă „Resources”- ce-i ăsta, un fel de nume de familie?).
Numai că în cel de-al doilea caz, tribul moţilor se mută pe planeta Pământ, adică în apartamente noi din Aiud şi Oradea.
Păi de, dacă Gabi Resources ar fi lucrat pentru corporaţia interplanetară RDA ar fi ştiut cum să-i ia pe băştinaşi: proteja frumuşel mediul de ajungea Hometree-ul exemplu ecologic pentru întreaga planetă, păstra tradiţiile etno ale Na'vi-ilor şi le făcea vile faine celor cărora nu le place la bloc, investea bugetul României pentru conservarea vestigiilor romane de la poalele Copacului Sufletelor, şi câte şi mai câte...Poate că le promitea şi un preşedinte şi un parlament tricameral, care să se unească între ei coadă-la-coadă, ca Ma’vii cu caii lor Pa’li.
Ca şi filmul lui Cameron, reclama lui Gabi a durat muulţi ani, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Totuşi, în tot acest timp cei doi nu s-au intersectat, astfel că Gabi Resources nu a trecut pe afaceri galactice şi nu a avut ocazia să-i momească pe Ma’vii. Din lipsă de conflicte, Avatarul s-ar fi scufundat ca un Titanic, iar eu aş fi economisit 13 euro.

Comparator de instrumente a l'ancien Google translate

Spre deosebire de penis, nu se poate compara circumferinta sau lungimea, şi nu puteţi face peeing concursuri cu ea. Femeile nu a verifica afară vaginul reciproc în sala de schimbare. Este întotdeauna ascunse de la vedere, biologic. Când femeile mergeţi la cumpărături pentru haine, ei nu cred că: are vaginul meu arată bine în acest sens.Dar, desigur, există o destul de vagin, a spus un prieten de sex masculin heterosexuali, care, de asemenea, a avut o intervenţie chirurgicală cosmetice (un loc de muncă nas). El a explicat ce este un "ugly" vagin este. Se pare ca ceva care în mod natural modifică după naşterea copilului, precum şi în procesul de imbatranire. Un "destul de" vagin, el a descris, este "mic, vizual îngrijite şi tuns".Are variază de la o cursa la alta? Da, a spus el. Cele mai frumoase pachet aparţine asiatici, şi anume orientali, din cauza "zona de par mici şi dimensiune".Deci, ce s-ar considera ca "punct de vedere fizic de prestigiu", într-o femeie: o fata draguta sau un vagin destul? Dupa un moment de ezitare, el a răspuns: "O fata draguta."

Baikonour, avem şi noi o problemă!

Dar cică mai am de aşteptat până în mai, ca să pot spune că am trecut cu bine şi decutremurul ăsta. Până atunci mă găsiţi pe spaţiul verde din faţa blocului din Militari. Săpaţi adânc în zăpadă, ca şi cum aţi căuta un schior prins sub avalanşă.
Că până nu dă degzheţul, eu nu mai intru în bloc!

Huston, avem o problemă! La cap. Suntem în alertă de cutremur!

"În acest moment sunt îndeplinite condiţiile tectonice pentru producerea unui seism puternic. Anumiţi specialişti au dat ca 60% probabil ca anul acesta să avem un cutremur de peste 7 grade Richter în luna octombrie sau noiembrie”, a spus Emil Străinu.

În cursul acestui an, primarul general Sorin Oprescu a declarat de mai multe ori că trebuie să ne aşteptăm la un seism major în România în cursul acestui an. “Am văzut rapoartele specialiştilor în care se arată posibilitatea producerii unui cutremur în 2009, pentru că s-a depăşit termenul de 20 de ani”, susţinea primarul Capitalei, Sorin Oprescu. El a mai spus că are date conform cărora 500.000 de oameni ar putea muri, în Capitală, sub dărâmături."

Să vă reamintesc când au apărut aceste profeţii: 2009! Şi nici măcar în Haiti, ci în românescul ziar Libertatea, care şi-a luat luat liber la cap şi a publicat articolul nostradamic în iulie 2009 [ia d-aci!].

Să vedem şi profeţii. Pe unul din generali îl ştiţi foarte bine - mărşăluieşte la blindate cu Vanghelie.

În rolul lui Nostradamus - General doctor Emil Strainu , cercetător militar, specializat în radare, arme geofizice, climatologice şi fenomenul OZN. Printre cartile sale cu tematica OZN: OZN Universuri paralele, OZN in arhivele militare secrete [Editura Majadahonda!], Men In Black - Politia extraterestra, Serviciile secrete şi fenomenul OZN, cu Ion Tugui, Apocalipsa 2000, cu Sorin Topor, Războiul radioelectronic : Romania - Decembrie 1989 ; Kosovo - Iugoslavia 1999 şi, bineînţeles, paragraful cu 60% de mai sus. Probabil că cele 40% rămase au fost reportate pentru 2010 (sper să nu fi devenit eu prea profetic!).

Procentul profeţiei a urmat o pantă invers proporţională cu preţul apartamentelor la bloc. în 2008, dl. Hîncu estimase probabilitatea cutremurului la 50%, până la sfârşitul anului 2009. Titra Jurnalul Naţional în mai 2008, deşi în articol Hîncu zisese un an şi jumătate, maximum doi. Deci, dacă e să ne bucurăm de generozitatea numerică a d-lui civil Hîncu, în 18 mai 2010 (aşa prezic eu, ţinând cont de faptul că domnişoara Carmen Dragomir l-a intervievat pe Hîncu cu o zi înaintea articolului - aşa că dacă în noaptea de 18 pe 19 mai dormiţi pe spaţiul verde din faţa blocului şi nu se întâmplă nimic, să nu-l înjuraţi pe dl. Hîncu!).

Cel mai haios a fost când domnişoara Carmen i-a susurat freudian d-lui Hîncu: "Vă e frică de cutremur? ", acesta ar fi răspuns cu privirea tulbure: "Nu, pentru că ştiu dacă va fi sau nu. Mi-a fost frică acum, pentru că nu ştiam dacă era aici sau în Asia. Eram derutat."

Şi eu am fost derutat când am aflat că România şi Asia s-au mutat în Haiti.