Ţările păstorite de amândoi sunt socialiste. Libia a apucat însă să treacă de faza mutilateral dezvoltată.
Petrolul, arabii şi ardelenii. Noi am avut, ei mai au. Petrol. Arabi – ei mai au. Ardeleni – şi noi mai avem. Tot mai puţini. În schimb, Occidentul are tot mai mulţi.
1142 victime, atât în România Socialistă, cât şi în Jamahiria Arabă Socialistă. În prima – în decembrie 1989. În a doua – în 28 februarie 2011 la ora 15 şi 31 minute.
Fundamentaliştii.
Ai noştri au votat masiv în 1990 şi acum sunt nostalgici: vor Jamahiria Română Socialistă înapoi.
Ai lor vor trece la acţiune imediat ce Gadafi dă mâna cu Ceauşescu.
Porcii e un alt punct foarte comun. Ei, nici măcar halal. Noi suntem nostalgici după adidaşii de porc din măcelării, într-un hal fără de halal.
Malta. Libia e foarte aproape. România foarte departe. Dar asta nu i-a folosit.
Amândoi conducători sunt militari. Unul (de fapt a fost) general (secretar), celălalt e colonel. Apropos, după cât de eficient mânuieşte armamentul din dotare în admiraţia lumii întregi, Gadafi ar fi trebuit sî fie demult mareşal. Vezi, acesta este unul din dezavantajele de a fi commandant supreme: nu ai pe nimeni deasupra ta care să te ridice în grad prin ordin de zi.
Creştinismul. Amândoi sunt anti-.
Benghazi. Gadafi speră să ducă la capăt ceea ce Ceauşescu a ratat cu Timişoara.
Ştiinţa. Cel puţin, ai lui Gadafi ştiu cine a tras. Chiar şi în noi, după doăjdoi.
